Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Pensiile se măresc cu 13,8 la sută, de la începutul anului 2024

Noua lege a pensiilor va intra în vigoare la 1 ianuarie 2024, dată de la care toate pensiile se măresc cu 13,8 la sută, conform legii, a declarat sâmbătă premierul Marcel Ciolacu. "La 1 ianuarie, pensiile toate se măresc cu 13,8 la sută, conform legii. Noua lege a pensiilor va intra în vigoare la 1 ianuarie. (...) Într-un fel, eu am devansat Legea pensiilor prin cererea de plată numărul 4, să încercăm să o finalizăm anul acesta, pentru că erau prea multe jaloane în cererea de plată numărul 4 şi să nu mai păţim cum s-a întâmplat cu jalonul numărul 3. Nu numai că mai avem foarte puţine jaloane de îndeplinit la cererea de plată numărul 3, dar am început să închidem foarte multe din cererea numărul 4. Eu legea nu o pitesc, legea va merge în Parlamentul României, pentru că acolo se legiferează", a precizat Ciolacu.

El a explicat că indexarea pensiilor cu 13,8 la sută reprezintă indicele de inflaţie pe anul trecut. Totodată, premierul a estimat că noua lege a pensiilor va fi trecută prin Parlament până la sfârşitul lunii noiembrie şi a subliniat că aceasta prevede eliminarea unor inechităţi. "Eu cred că până la sfârşitul lunii noiembrie o să trecem noua lege a pensiilor prin Parlament. Pe urmă, ea va urma să fie pusă în aplicare de la 1 ianuarie. În ea sunt prevăzute închiderea anumitor inechităţi. O lege a pensiilor nu se poate pune în aplicare instant, trebuie făcut noul soft pe baza legii", a adăugat premierul.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

1 comentarii

postat de marr Duminică, 29 Octombrie 2023 17:44 86.124.200.*** Link la comentariu

La fel si Taxele si Impozitele ...din 2024 si ele se vor majora tot cu 13.8% .

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.