Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Un tir cu pet-uri de bere s-a răsturnat la intrarea în Iaşi, mii de sticle s-au împrăşiat pe şosea

Un tir plin cu pet-uri de bere s-a răsturnat într-un şanţ, joi seară, la intrarea în municipiul Iaşi, în zona Bucium, după ce autovehiculul a rămas fără frâne, circulaţia fiind oprită timp de câteva ore din cauza miilor de sticle căzute pe şosea.
Şoferul tir-ului, încărcat cu pet-uri de bere, le-a declarat politiştilor că maşina a rămas fără frâne şi că atunci el a intrat intenţionat în şanţ, în încercarea de a opri autovehiculul. În acel moment, tir-ul s-a răsturnat, iar încărcătura s-a răspândit pe şosea, acoperind partea carosabilă pe o distanţă de aproximativ 200 de metri. Şoferul autovehiculului a fost rănit uşor, fiind transportat la Spitalul "Sfântul Spiridon” din municipiu.
Mai multe persoane aflate în trecere prin zonă au început să adune sticlele cu bere de pe şosea, iar unii au băut berea chiar pe marginea drumului, în faţa jandarmilor şi a poliţiştilor sosiţi la faţa locului.
Circulaţia rutieră a fost blocată în zonă timp de câteva ore. Traficul a fost reluat doar după ce angajaţii firmei locale de salubritate au degajat partea carosabilă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.