Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Statul român, obligat la despăgubiri de 16.000 de euro unui ucigaş care s-a îmbolnăvit în detenţie

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Guvernul român pentru nerespectarea drepturilor unui condamnat pentru omor, care a reclamat supraaglomerarea din închisoarea din Colibaşi, unde s-a îmbolnăvit de insuficienţă renală şi laringită.
Iulian Lăutaru (43 de ani), din localitatea vâlceană Bobeni, a fost condamnat, în iunie 1999, la 17 ani de închisoare pentru crimă, potrivit site-ului Curţii Europene de la Strasbourg.
El s-a plâns Curţii Europene de încălcarea articolului 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (care interzice tratamentele inumane şi degradante). Concret, Lăutaru a reclamat condiţiile de detenţie din Penitenciarul Colibaşi unde şi-a ispăşit pedeapsa, respectiv supraaglomerarea închisorii, îngrijirile medicale inadecvate în cazul său, el având afecţiuni ale ficatului şi stomacului. Mai mult, Lăutaru a spus că în închisoare s-a îmbolnăvit de insuficienţă renală şi laringită cronică.
Judecătorii CEDO au constatat încălcarea articolului 3 (privind condiţiile de detenţie), în cazul lui Iulian Lăutaru, hotărând, în 18 octombrie, despăgubirea morală a lui cu 16.000 de euro.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.