Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Starea de sănătate a senatorului Verestoy Attila este stabilă

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca din Capitală, Bogdan Opriţa, a declarat că este stabilă starea de sănătate a senatorului Verestoy Attila, victimă a unui accident rutier, urmând a fi evaluată posibilitatea unei intervenţii la pumn.
Senatorul UDMR Verestoy Attila a fost internat, în noaptea de joi spre vineri, la ora 0.15, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, purtătorul de cuvânt al acestei unităţi sanitare, Bogdan Opriţa, afirmând că parlamentarul a suferit mai multe fracturi în urma accidentului rutier în care a fost implicat.
Vineri dimineaţa, Opriţa a declarat că deocamdată Verestoy nu poate fi operat la gambă, întrucât are un hematom mare, iar până la retragerea acestuia nu se va interveni. Pe de altă parte, medicul a spus că se ia în calcul intervenţia la mână, însă va fi evaluată starea de sănătate a lui Verestoy, apoi se va decide în această privinţă.
Senatorul UDMR Verestoy Attila a fost implicat, joi după-amiază, într-un accident pe DN 1 (E 60), în localitatea clujeană Izvorul Crişului, după ce autoturismul pe care îl conducea a pătruns pe contrasens şi s-a ciocnit cu un tir. În urma accidentului, senatorul UDMR a fost dus la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) din Cluj-Napoca.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.