Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cum va fi vremea miercuri şi joi

Miercuri, cerul va fi mai mult noros în cursul zilei în regiunile sudice şi sud-estice, unde va mai ploua pe arii restrânse, apoi se va degaja treptat şi spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. După-amiaza şi noaptea înnorările se vor accentua în vestul, centrul şi nordul ţării, unde vor fi precipitaţii mixte ce vor favoriza izolat formarea de polei.
În zona montană va ninge. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 10 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -7 şi 3 grade.
Joi, cerul va fi mai mult noros în vestul, nordul şi centrul ţării, unde local vor cădea precipitaţii slabe mixte şi condiţii de polei, iar în zona de munte vor predomina ninsorile. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare şi va ploua pe arii restrânse, mai ales în sud-est. Vântul va fi moderat, cu intensificări locale, iar în zona montană înaltă va sufla tare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 9 grade, iar cele minime între -7 şi 2 grade.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.