Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

SEAP va fi oprit între 23 decembrie-5 ianuarie pentru modernizare software şi noi formulare standard

Sistemul Electronic de Achiziţii Publice va fi închis între 23 decembrie 2011-5 ianuarie 2012, pentru modernizarea software şi introducerea de noi formulare, interval în care autorităţile nu vor mai putea lansa proceduri de achiziţie publică şi vor fi publicate doar documentaţiile verificate.
Modernizarea Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) trebuia efectuată iniţial până la 15 octombrie de către administratorul sistemului, Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională, astfel încât procedurile de verificare a documentațiilor de achiziţii publice să fie simplificată, ultima actualizare a sistemului fiind realizată în urmă cu aproape zece ani, în 2002, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), Cristina Trăilă (FOTO).
În prezent, fişa de date nu este disponibilă în format electronic, documentaţiile de atribuire sunt urmărite manual de către operatorii ANRMAP, iar procesul de verificare trebuie reluat de la început dacă documentaţiile sunt respinse şi revizuite de autorităţile contractante.
Trăilă a apreciat că modernizarea SEAP va îmbunătăţi şi securitatea platformei electronice, care trebuie actualizată în raport cu noile cerinţe la nivel european.
Potrivit datelor furnizate de Ministerul Comunicaţiilor, costurile pentru modernizarea SEAP se ridică la aproximativ trei milioane lei.
Ca o regulă, SEAP va fi însă închis în viitor înainte atât pe perioada sărbătorilor de iarnă, cât şi a Paştelui, a mai precizat şeful ANRMAP.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.