Sorin Oprescu: Distrugerile în urma protestului se întind pe 6 kilometri
Primarul Sorin Oprescu a mers, duminică noapte, la finalul protestului, pe străzile din centrul Capitalei, el declarând că distrugerile se întind pe şase kilometri, de la Piaţa Universităţii la Parcul Tineretului.
Edilul Capitalei a spus că protestatarii au ajuns la vandalizări, în Centrul Istoric fiind smulse pietre din pavaj. De asemenea, au fost smulse cabluri, fiind semnalate defecţiuni în zona Pieţei Unirii.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a convocat comandament de urgenţă, luni, de la 9.00, pentru a evalua pagubele în urma protestelor şi a dispune măsurile care se impun.
La comandamentul de urgenţă, care are loc la sediul municipalităţii, sunt aşteptaţi să participe reprezentanţi ai operatorilor de salubrizare, ai Enel, ai deţinătorilor de utilităţi şi ai constructorilor de drumuri.
Protestul din Piaţa Universităţii s-a încheiat duminică noapte, după aproape 12 ore.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.