Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Călin Georgescu, noapte grea în arest: a refuzat mâncarea și apa

Călin Georgescu, noapte grea în arest: a refuzat mâncarea și apa

Călin Georgescu și-a petrecut prima noapte din cele 30 de zile de arest preventiv în Arestul Central din București.

Potrivit unor surse citate de HotNews, acesta ar fi refuzat atât mâncarea, cât și apa.

Între timp, susținătorii fostului candidat la alegerile prezidențiale s-au adunat în fața Arestului Central, iar unii dintre ei au rămas acolo pe tot parcursul nopții. 

Georgescu, care împarte camera cu alte trei persoane, ar fi făcut noapte albă.

Miercuri, urma să fie supus unor analize medicale, conform procedurii, în cabinetul medical al arestului. Pentru a preveni eventualele incidente, jandarmii au instalat garduri și au delimitat perimetrul din jurul clădirii.

În dimineața zilei de miercuri, în zonă se aflau zeci de susținători ai lui Călin Georgescu.

Este pentru a doua oară când fostul candidat independent la alegerile prezidențiale își petrece noaptea în arestul Poliției Capitalei. Prima dată s-a întâmplat pe 21 septembrie, după ce acesta a fost reținut pentru 24 de ore de DIICOT.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
EC

Articole înrudite

20 comentarii

postat de De-a lungul zilelor s-ar putes să iasă urât acolo, deja zona aia de tampon cu cordon de polițiști e Miercuri, 30 Septembrie 2026 13:51 86.124.202.*** Link la comentariu

Ușor scris pe capotă pare articolul ăsta iar Emanuela asta e nouă, nu știm ce-i cu ea, da văd că e doar pe politică. Cam de Can Can detaliile ăstea, nu văd ce relevanță au, plus poza tati, să te vedem

postat de MIȘU Miercuri, 30 Septembrie 2026 14:20 86.124.202.*** Link la comentariu

Un președinte fără minte, Stă acum și ține minte, Nu făcea acest joc, Să se joace pe tyk-tok. Ca să fii un președinte, Tre să ai chiar minte multă, Că fraierii te-ascultă! Apa nu e apă!!NU O BEA!

postat de Un roman Miercuri, 30 Septembrie 2026 14:24 89.46.13.*** Link la comentariu

"Susținătorii "sunt plătiți și aduși cu autobuzul, de câte ori e vorba de acest șarlatan, care-i minte. Locul lui e la pușcărie nu pe stradă. Vinovați sunt și cei ce au permis să i se aducă mâncare.

postat de vorbe de carciuma la un pahar.... Miercuri, 30 Septembrie 2026 14:35 89.137.225.*** Link la comentariu

Piovra rumena.....il vor sacrifica,pana la urma,desi este,a fost,omul ,,lor",este format de ,,ei"...stie prea multe si le este frica sobolanilor....

postat de Dan1969 Miercuri, 30 Septembrie 2026 14:58 86.124.202.*** Link la comentariu

A refuzat ce a oferit pârnaia, dar a mâncat pachețelul de la doamna " președinte"!

postat de Carlos Miercuri, 30 Septembrie 2026 15:17 109.166.133.*** Link la comentariu

A refuzat si alifia[vaselina].Asa se aude.Surse sigure.Ciao! Ps. Aveti grija!

postat de Sunteți o națiune pe cale de dispariție . În nemernicia voastră nici măcar nu vă dați seama Miercuri, 30 Septembrie 2026 15:45 108.204.110.*** Link la comentariu

Indiferent de ce spun unii sau alții , Ro se duce la vale cu voi toți acolo . V-ați făcut-o cu mâna voastră dobitoci născuți . În curând veți intra pe junk la modul general . Praf

postat de @florin Miercuri, 30 Septembrie 2026 16:43 86.124.202.*** Link la comentariu

Aha.Adică tu,care tragi la lopată afară,nu faci parte din fraierimea de acasă,te adresezi cu voi.Voi,toți,auzi la zidar.Da' când vezi români în vacanță,de pe șantier,tot cu voi li te adresezi?

postat de Simion și șoferul Miercuri, 30 Septembrie 2026 19:08 51.179.110.*** Link la comentariu

Kremlin georgescu ăsta mănâncă doar borș de la ruși și bea numai apă din râul Moscova. Sa stea la pârnaie cât mai mult si sa il ia cu el si pe simion.

postat de Iancu Jianul Miercuri, 30 Septembrie 2026 22:00 5.13.135.*** Link la comentariu

Uite secu NU E SECU'! MurFATlayer... a ars BECu! Distragerea atentiei,jocuri de culise,in timp ce bajetii MARI FAC TARGUIELI cu SCUMPIRI si CONTR PAGUB platite DE NOI FREIERII LA MAI MARE! HUOO!

postat de maria Joi, 1 Octombrie 2026 03:34 194.105.20.*** Link la comentariu

La multi ani cu executare!

postat de Cumva, mă, să refuze mâncarea și apa? Chiar el zicea că sunt esența vieții... Curios. Joi, 1 Octombrie 2026 03:43 86.124.201.*** Link la comentariu

..."iar unii dintre ei au rămas acolo pe tot parcursul nopții. .." , așteptând dimineața să se roage la moaștele gurului jorjescu.

postat de Lupul tragic :)) Joi, 1 Octombrie 2026 05:32 5.2.129.*** Link la comentariu

Apa, paie si parnaie.

postat de Johnny Joi, 1 Octombrie 2026 07:36 80.133.28.*** Link la comentariu

PSD=PCR,orice pasare pe limba ei piere,toate jocurile ei le fac,oricum li se apropie și lor lațul de gât,ei ar fi trebuit cu toții să fie înaintea lui Georgescu cu bila de picior,Ro e ca după potop.

postat de Justiția isi face treaba.Vinovații liberi.Martorul acuzării închis pentru....pentruuuuu..... Joi, 1 Octombrie 2026 08:13 128.127.119.*** Link la comentariu

In numele nedreptății sistemului corupt si nenorocit .Am mai vazut faza intr-un film: cu mafioți:Cum ați scăpat?Martorul acuzării s-a injunghiat de 3 ori in spate si s-a aruncat de pe un pod.

postat de galateanu Joi, 1 Octombrie 2026 08:37 5.2.208.*** Link la comentariu

Unul inchis fara o dovada a existentei banilor in cont (care de fapt au fost gasiti la sotia lui Rusan), dat in gat de un penal ce a fost facut astfel scapat.In timpul asta marii hoti sunt liberi.

postat de magu Joi, 1 Octombrie 2026 08:48 86.120.239.*** Link la comentariu

''Ulciorul merge la apa pana se sparge'' vorba in stilul unui mare SARLATAN

postat de Îngerul păzitor Joi, 1 Octombrie 2026 09:48 86.120.239.*** Link la comentariu

,,Datoria lui Georgescu" Până când plătește suma, Face Domnul o magie, Că-n arest îi dă acuma, ,,Hrană, apă, energie".

postat de Je Joi, 1 Octombrie 2026 11:06 89.136.2.*** Link la comentariu

Fiind președinte ar putea să se grațieze.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.