Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Traian Băsescu anunţă că miercuri are o "intervenţie cu românii"

 

Preşedintele Traian Băsescu a vorbit pentru prima dată de la declanşarea protestelor în stradă, având vocea tremurândă şi spunând că "românii sunt nemulţumiţi pe bună dreptate" şi atacându-i pe Iliescu, Ponta, Antonescu şi televiziunile. Traian Băsescu a anunţat că miercuri va avea "o intervenţie cu românii".
Şeful statului s-a referit la situaţia socială cu ocazia depunerii jurământului de către noul ministru de Externe, Cristian Diaconescu. El i-a spus acestuia că principalul mesaj care trebuie transmis este că "România are forţă să continue". Preşedintele a remarcat că "se observă o veselie a demolării", apreciind că probabil reuşita recunoaşterii internaţionale "deranjează pe foarte mulţi". Traian Băsescu i-a atacat pe Ion Iliescu, Victor Ponta, Crin Antonescu şi anumite televiziuni.
El a mai spus că obiectivul "unei categorii care se teme de urmările legii" este "de a crea dezordine".
"Domnule ministru, aveţi o misiune grea, în care vă voi susţine, şi sper ca în ce voi clarifica mâine (miercuri - n.r.) în intervenţia mea cu românii să vă ajute", a declarat şeful statului.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.