Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Membri ai Greenpeace au forţat intrarea în Ministerul Mediului, intrând în cabinetul ministrului

 

Mai mulţi membri Greenpeace au forţat intrarea în Ministerul Mediului, au reuşit să treacă de jandarmul de la poartă şi au intrat în biroul ministrului Mediului, unde protestează faţă de proiectul Roşia Montană, unul dintre ei legându-se cu un lanţ de un calorifer de birou.
Surse din Ministerul Mediului au declarat, marţi, pentru Mediafax, că "mai mult de 20 de tineri", activişti ai organizaţiei Greenpeace, "au dat buzna" în minister, jandarmul de la poartă neputând să-i oprească pe toţi.
"Oamenii au trecut de paznic şi au urcat în biroul ministrului, unde se află şi acum, fie în birou, fie în anticameră la secretariat şi aşteaptă cu pancarte împotriva Roşiei Montane, probabil să vină presa sau poliţia", au declarat surse din Ministerul Mediului.
Aceleaşi surse au precizat că unul dintre protestatari s-a legat cu un lanţ de un calorifer din biroul ministrului. În jurul orei 11.30, când activiştii Greenpeace au intrat în birou, ministrul era într-o întâlnire.
Ministrul a vorbit cu protestatarii, i-a invitat să servească apă şi cafea, dar aceştia au refuzat. Discuţiile s-au purtat pe un ton politicos, potrivit surselor citate.
La ora transmiterii acestei ştiri, membrii Greenpeace, aflaţi în birou, sunt legitimaţi de jandarmii care au ajuns la faţa locului.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.