Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Victor Ponta îi cere lui Ungureanu să îl demită pe Blejnar

 

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că îi trimite premierului Mihai Răzvan Ungureanu o scrisoare în care îi cere demiterea şefului ANAF, Sorin Blejnar, pe care îl acuză că a folosit cu scop politic instituţia pe care o conduce.
Ponta a spus că îi trimite premierului şi documentele primite de la Agenţia Naţională de Integritate, care demonstrează că nu a avut niciun avantaj necuvenit din activitatea de pilot de raliuri.
"Îi voi spune premierului că are o în subordine un funcţionar care a comis abuzuri şi pe care cred că domnul Ungureanu, dacă doreşte cu adevărat şi are puterea, va trebui să îl schimbe", a afirmat preşedintele PSD.
Ponta a precizat, răspunzând unei întrebări, că nu îi va solicita lui Sorin Blejnar despăgubiri în procesul pe care îl va intenta împotriva şefului ANAF.
"Eu nu îi cer nimic lui Blejnar, ci îi cer premierului Ungureanu, care nu a fost implicat în tot felul de matrapazlâcuri ale acestuia, pentru că pe Blejnar a fost acoperit de Boc, a fost acoperit de Udrea. Premierul Ungureanu are ocazia să demonstreze că într-adevăr s-a schimbat ceva", a mai spus Ponta.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.