Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ghişe: Parlamentul poate decide că demiterea preşedintelui se face cu majoritatea celor care au votat

Senatorul PNL Ioan Ghişe a declarat că Parlamentul va stabili, potrivit hotărârii din 6 iulie, "calea de urmat", aceasta putând fi că preşedintele este demis cu majoritatea celor prezenţi la vot, cvorumul de prezenţă nefiind obligatoriu.
Ioan Ghişe a precizat că, după pronunţarea Curţii Constituţionale pe validitatea referendumului, următorul pas este procedura din articolul 3 al Hotărârii 34 a Parlamentului din 6 iulie, care spune că în situaţia în care Curtea Constituţională va constata că nu sunt îndeplinite condiţiile legale de validare, urmează ca Parlamentul să decidă calea de urmat.
"Parlamentul poate decide că este aplicabil articolul 10 din legea referendumului, care spune că demiterea preşedintelui României se face cu majoritatea voturilor valabil exprimate ale celor care s-au prezentat la vot, fără a mai exista obligativitatea cvorumului de prezenţă la vot a 50 la sută plus unu din alegătorii de pe listele permanente", a mai arătat Ghişe.
Potrivit lui Ioan Ghişe, introducerea obligativităţii cvorumului nu are niciun temei constituţional. El a arătat că Parlamentul ar putea să se reunească cel târziu săptămâna viitoare pentru a lua o decizie, în urma verdictului Curţii Constituţionale.
Ioan Ghişe a mai spus că o decizie a Parlamentului nu se va mai întoarce la Curtea Constituţională, pentru un aviz de constituţionalitate, în condiţiile în care Curtea Constituţională nu controlează hotărârile Parlamentului.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.