Seceta se va menţine în regiunile agricole din sudul, sud-estul şi vestul ţării
Seceta pedologică se va menţine pe întreg teritoriul agricol al României, în intervalul 28 august - 3 septembrie 2012, cele mai afectate zone fiind sudul, sud-estul şi vestul ţării, potrivit unei informări privind fenomenul de secetă în România în 2012, postată pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Prognoza meteorologică pentru intervalul menţionat estimează precipitaţii slabe cantitativ, în regiunile agricole din vestul şi centrul ţării, îndeosebi în a doua parte a perioadei, iar pentru restul teritoriului, probabilitatea de producere a ploilor va fi foarte redusă..
"În aceste condiţii, seceta pedologică cu diferite grade de intensitate, respectiv extremă, puternică şi moderată, se va menţine la scara întregului teritoriu agricol, zonele cele mai afectate fiind sudul, sud-estul şi vestul ţării", se arată în informarea ANM.
La data de 27 august 2012, în cultura de porumb neirigată, rezerva de umiditate pe profilul de sol 0-100 cm prezintă valori scăzute şi deosebit de scăzute, seceta pedologică fiind moderată, puternică şi extremă pe aproape întreg teritoriul agricol al ţării. Local, în nordul Moldovei, rezerva de apă din sol înregistrează valori satisfăcătoare.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.