Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Aproape 980 de angajaţi ai TVR vor fi concediaţi în urma procesului de restructurare

Consiliul de Administraţie al TVR a adoptat, marţi, Programul de redresare economică a televiziunii publice, care prevede şi modificarea organigramei Televiziunii Române şi reducerea personalului la 2.340, fapt care implică concedierea a aproape 980 de angajaţi.

Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al Societăţii Române de Televiziune, a declarat că, în şedinţa de marţi, Consiliul de Administraţie a adoptat, cu 10 voturi din 13, Programul de redresare economică a televiziunii publice.
"Documentul va fi înaintat către Ministerul de Finanţe, pentru ca Ministerul de Finanţe să producă un memorandum care va fi introdus pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului de sâmbătă (1 septembrie, n.r.), memorandum al cărui conţinut reprezintă eşalonarea datoriilor la stat ale SRTv pe şapte ani. Aceasta este o condiţie esenţială pentru implementarea planului de restructurare din TVR, care cuprinde, printre altele, modificări de organigramă, de grilă, restrângerea drastică a activităţii Televiziunii Române, fără să impieteze însă asupra calităţii programelor. Iar o măsură obligatorie care trebuie luată este reducerea personalului din TVR la 2.340 de angajaţi, potrivit noii organigrame", a declarat Claudiu Săftoiu.
El a precizat că acest lucru înseamnă "declanşarea procesului de concediere colectivă", potrivit Contractului Colectiv de Muncă aprobat la nivelul Societăţii Române de Televiziune.
Totodată, Săftoiu a spus că, în urma procesului de restructurare, urmează să fie concediaţi aproximativ 980 de angajaţi ai TVR.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.