Zeci de mii de pelerini s-au închinat în ultima zi la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva
Aproximativ 40.000 de pelerini s-au închinat, în ultimele 24 de ore, la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, în timp ce peste 12.000 de persoane aşteaptă câteva ore la rând pentru a ajunge la raclă.
Potrivit estimărilor jandarmilor, până vineri la prânz, au trecut pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, depusă pe esplanada din faţa Catedralei Mitropolitane din Iaşi, aproximativ 40.000 de credinicioşi.
Maiorul Marius Ţăranu, ofiţer relaţii publice în cadrul Jandarmeriei Bacău, unitate detaşată la Iaşi pentru a a asigura ordinea publică în jurul Catedralei ieşene, a declarat că alte 12.500 aşteaptă să ajungă la moaşte, coada întinzându-se pe o lungime de câţiva kilometri.
În pofida frigului, mii de credincioşi au aşteptat toată noaptea la rând, oamenii spunând că au venit la Iaşi să se roage pentru sănătate, linişte sufletească şi succes în viaţă pentru membrii familiei.
"Vin în fiecare an la Iaşi la moaştele Sfintei Parascheva. Am crezut că dacă ajung mai repede la Mitropolie nu va fi coadă aşa mare, dar e multă lume aici. Cred că sunt mai mulţi oameni decât anul trecut", a declarat Sorina C., o femeie venită din judeţul Galaţi.
Ea a spus că s-a aşezat la rând la ora 4.00 şi a ajuns la racla cu sfintele moaşte abia în jurul orei 11.30.
Mai multe persoane care au stat la rând ore în şir, în picioare, au leşinat, pe fondul oboselii şi al temperaturilor scăzute.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.