Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Peste 15.000 de credincioşi s-au închinat la moaştele sfinţilor aduse la Catedrala Patriarhală

Peste 15.000 de credincioşi s-au închinat, în ultimele 24 de ore, la moaştele sfinţilor Nectarie din Eghina, Dimitrie cel Nou şi ale sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, pelerinii aşteptând în medie 10-12 ore la o coadă care se întinde pe aproximativ doi kilometri.
"Au trecut deja în prima zi peste 15.000 de pelerini. Ceea ce impresionează este numărul mare de tineri care vin să se închine la raclele cu moaştele sfinţilor, în pofida timpului mare de aşteptare. Durata este mai mare şi pentru faptul că sunt moaştele a patru sfinţi, iar pelerinii vor să zăbovească mai mult şi să se închine acestora", a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica.
El a precizat că pelerinii au primit hrană caldă şi ceai, ordinea fiind asigurată permanent de 200 de jandarmi.
Potrivit părintelui Constantin Stoica, timpul de aşteptare pentru a ajunge la raclele cu moaştele sfinţilor este în medie de 10-12 ore, coada întinzându-se pe aproximativ doi kilometri.
În fiecare seară, dar şi dimineaţa sunt slujbe în Catedrala Patriarhală, pe care credincioşii le pot urmării şi pe ecranele mari montate în Dealul Patriarhiei.
Moaştele Sfântului Nectarie din Eghina, considerat vindecător de boli, au fost aduse în premieră la Bucureşti, pentru sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou.
Credincioşii se pot închina la moaştele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, aşezate pe un baldachin, lângă Catedrala Patriarhală, până marţi 30 octombrie, la ora 10.00.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.