Protestul agricultorilor de la Piaţa Victoriei: Manifestanţii au aruncat cu garduri în jandarmi
Începând de la ora 11.00, aproximativ o mie de producători agricoli pichetează sediul Guvernului, reclamând faptul că agricultura este lăsată de izbelişte şi cerând demiterea ministrului Agriculturii, Daniel Constantin.
În jurul orei 14:00, protestatarii au început să arunce cu garduri în jandarmi, la Piaţa Victoriei, patru dintre manifestanţi au fost ridicaţi, iar jandarmii au aruncat cu gaze lacrimogene pentru calmarea spiritelor, în final conflictul fiind stins.
Timp de câteva minute circulaţia rutieră a fost oprită, în zona în care pichetează de trei ore producătorii agricoli, traficul fiind reluat după ce jandarmii au pus la loc gardurile de împrejmuire.
O ambulanţă a fost solicitată pentru a acorda îngrijiri unui protestatar care ar fi fost agresat în timpul intervenţiei jandarmilor contra celor care aruncat cu garduri în forţele de ordine, au declarat surse medicale. Poliţişti pe motociclete rulează în zonă, iar efective de jandarmi au fost aduse pentru eventuale intervenţii.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.