MAI: Lucrătorii de la Evidenţa Persoanelor vor fi în teritoriu pentru a face acte de identitate
Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a declarat, duminică, că în ultima săptămână de campanie reprezentanţii serviciilor de Evidenţă a Persoanelor se vor deplasa în localităţile izolate cu urne mobile şi camere digitale, pentru a întocmi acte de identitate pentru cei interesaţi să voteze.
"MAI prin Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a dispus o serie de măsuri prin care să faciliteze obţinerea actelor de identitate de către persoanele care nu deţin acte valabile. Începând de săptămâna viitoare, serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor vor intensifica deplasările cu urna mobilă şi aparatele digitale în localităţile aflate la distanţe mari faţă de sediu pentru preluarea imaginilor şi a cererilor pentru obţinerea documentelor de identitate", a declarat Dajbog. Oficialul MAI a mai precizat că serviciile de evindenţă a persoanelor vor avea program extins de lucru cu publicul, inclusiv sâmbătă şi duminică în ziua alegerilor.
Dajbog a mai anunţat că au fost confecţionate ştampilele cu menţiunea de vot, au fost tipărite buletinele de vot şi timbrele autocolantele, care urmează să fie distribuite până pe 7 decembrie.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.