Marţi, la ora 10.00, începe dezbaterea bugetului de stat pe anul 2013
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a stabilit, luni, în principiu, ca deputaţii şi senatorii să lucreze marţi şi miercuri, în şedinţă comună, până la ora 20.00 pe proiectul bugetului de stat pe anul 2013, a anunţat secretarul Camerei Niculae Mircovici.
"Marţi, la ora 9.00, vor fi Birourile reunite ale Camerei şi Senatului, iar de la ora 10.00 începe dezbaterea bugetului. În principiu, s-a stabilit ca marţi şi miercuri programul să fie până la ora 20.00, urmând ca joi şi vineri probabil până la epuizarea dezbaterii", a explicat Mircovici, după şedinţa conducerii Camerei.
Comisiile parlamentare de buget-finanţe au adoptat, vineri seară, cu amendamente, proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2013. Raportul favorabil a întrunit 23 de voturi "pentru", 3 abţineri şi 5 voturi "împotrivă".
La nivelul comisiilor de buget-finanţe a fost amendat proiectul legii bugetului de stat, faţă de forma popusă de Guvern, fiind realizate o serie de redistribuiri de sume de la bugetul Ministerului de Finanţe către alţi ordonatori de credite.
De asemenea, parlamentarii din cele două comisii au adoptat, vineri seară, fără amendamente, proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013. Raportul favorabil a întrunit 24 de voturi "pentru", cinci voturi "împotrivă" şi trei abţineri.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.