Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Raed Arafat: Este interzisă condiţionarea sau taxarea vizitatorilor la intrarea în spitale

Ministerul Sănătăţii interzicerea condiţionarea sau taxarea vizitatorilor la spitale, indiferent sub ce formă are loc aceasta, respectiv cumpărarea de botoşi sau halate de unică folosinţă, a declarat, miercuri, secretarul de stat Raed Arafat.
"În ultima perioadă, am primit reclamaţii, ultima fiind marţi, privind condiţionarea vizitatorilor la accesul în spital, respectiv obligarea acestora de a achiziţiona botoşei sau halate de unică folosinţă, unele chiar fără niciun bon. Ordinul din decembrie privind reglementarea programului de vizită în spital interzice condiţionarea sau taxarea vizitatorilor la intrarea în spital", a spus secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii.
Arafat a precizat că în perioada următoare va modifica acest ordin, incluzând o precizare expresă care să facă referire la cumpărarea de botoşi sau halate de unică folosinţă, pentru a avea acces în spital.
"O astfel de măsură nu are nicio relevanţă privind oprirea sau eliminarea riscului de transmitere a unor boli infecţioase, aşa ceva nu se practică nicăieri. Conducerea spitalului, dacă doreşte, poate distribui botoşi şi halate de unică folosinţă numai în secţiile de terapie intensivă. În rest, este nejustificat", a mai spus secretarul de stat.
Raed Arafat a mai spus, referitor la condiţionarea accesului în spital de cumpărarea unor botoşi sau halate, că Ministerul Sănătăţii sfătuieşte populaţia să refuze "astfel de practici incorecte".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.