Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Percheziţii în Capitală! Reprezentanţii unei clinici private, suspectaţi de trafic de celule de origine umană

Procurorii DIICOT fac, marţi, şase percheziţii în Capitală, într-un caz în care reprezentanţi ai unei clinici private din Capitală şi cetăţeni israelieni specialişti în domeniul reproducerii asistate sunt suspectaţi de trafic de celule de origine umană, pentru fertilizare "in vitro".

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DCCO şi BCCO Bucureşti, au destructurat un grup infracţional organizat, constituit din 11 persoane, cetăţeni români şi israelieni, suspectaţi de trafic de celule de origine umană.

În acest caz, procurorii DIICOT fac şase percheziţii domiciliare în Bucureşti, urmând ca persoanele învinuite să fie duse la audieri.

"Se reţine că membrii grupării, reprezentanţi ai unei clinici private din municipiul Bucureşti, împreună cu cetăţeni israelieni specialişti în domeniul reproducerii asistate, au obţinut beneficii financiare considerabile din activitatea infractională, constând în procurarea materialului genetic necesar realizării procedurilor ce presupun fertilizarea «in vitro», prin încălcarea prevederilor legale care reglementează procedura prelevării şi transplantului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană", a precizat DIICOT într-un comunicat de presă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.