Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

O femeie a fost găsită decedată pe plaja "Trei Papuci". Poliţiştii constănţeni au reuşit identificarea cadavrului

Poliţiştii constănţeni au identificat-o pe femeia al cărei trup neînsufleţit a fost descoperit, joi dimineaţă, pe o plajă din municipiul Constanţa, aceasta fiind dată dispărută miercuri de la domiciliul său din comuna Cumpăna, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit poliţiştilor constănţeni, cadavrul femeii a fost descoperit de un bărbat care se plimba în zona plajei "Trei Papuci" din Constanţa şi care a alertat imediat autorităţile. În urma investigaţiilor, poliţiştii au reuşit să o identifice pe aceasta, fiind vorba de o femeie în vârstă de 47 de ani, din localitatea Cobadin, dispărută în cursul zilei de miercuri de la domiciliu.

Echipa de cercetare deplasată la faţa locului a constatat că pe trupul neînsufleţit al femeii nu existau semne vizibile de violenţă. Femeia era îmbrăcata cu o haină, dar fără pantaloni sau fustă. Asupra sa a fost găsit un portofel, cu 40 de lei, fără alte bunuri, acte de identitate ori bijuterii. Cadavrul a fost transportat la morga Cimitirului Central pentru necropsie şi stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului, anchetatorii spunând că la această oră nu este exclusă nicio ipoteză cu privire la decesul femeii.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.