Aproximativ 20 de jurnalişti ai publicaţiei România liberă, deţinută de Dan Adamescu, au intrat în grevă
Aproximativ 20 de jurnalişti ai publicaţiei România liberă au intrat în grevă, pe durată nedeterminată, începând de joi, ora 14.00, din cauza neonorării de către conducerea administrativă a ziarului a obligaţiilor financiare faţă de redacţie, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse.
Un anunţ privind intenţia redacţiei publicaţiei România liberă de a intra în grevă a fost postat joi pe site-ul romanialibera.ro: "Din cauza neonorării de către conducerea administrativă a cotidianului România liberă a obligaţiilor financiare faţă de redacţie, ziariştii de la departamentele print şi online au decis să întrerupă activitatea pe termen nedeterminat, începând de astăzi, 28 februarie, ora 14.00".
Surse au declarat, pentru MEDIAFAX, că jurnaliştii de la România liberă nu şi-au primit salariile pe lunile decembrie şi ianuarie, care ar fi trebuit să se plătească pe 10 ianuarie, respectiv 10 februarie.
Cotidianul România liberă face parte din portofoliul grupului de presă Medien Holding, controlat de familia Adamescu.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.