Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Circulaţia feroviară se desfăşoară în condiţii de iarnă. Nu există linii închise şi nici trenuri blocate

Circulaţia feroviară pe raza judeţelor afectate de vremea nefavorabilă se desfăşoară în condiţii de iarnă, dar nu există linii închise şi nici trenuri blocate, informează CFR Călători.

În urma avertizării de Cod portocaliu şi Cod galben de ninsoare şi viscol, transmisă de Administraţie Naţională de Meteorologie, au fost activate comandamentele locale de iarnă, precizează compania de transport feroviar.
CFR Călători a luat măsuri pentru preîntâmpinarea şi evitarea unor eventuale perturbări în circulaţia feroviară: asigurarea locomotivelor Diesel de rezervă pentru secţiile care pot fi afectate; asigurarea cu personal pentru deszăpezirea interiorului unităţilor de bază (staţii, revizii, depouri locomotive şi automotoare) şi pentru monitorizarea şi coordonarea activităţii; pregătirea  suplimentară a trenurilor care urmează să tranziteze zonele afectate.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni o avertizare Cod portocaliu de viscol şi ninsoare valabilă marţi în intervalul orar 4.00-14.00 pentru municipiul Bucureşti şi judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Olt, Teleorman, Giurgiu şi Ilfov, şi fenomene extreme pentru judeţele Buzău, Vrancea, Galaţi.
Totodată, judeţele Dolj, Mehedinţi, Gorj, Caraş-Severin, Hunedoara, Sibiu, Braşov, Covasna, Vrancea, Galaţi, Brăila, Tulcea, Ialomiţa şi Călăraşi vor sub avertizare cod galben de ninsori şi viscol.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.