Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Congresul Internaţional al Romilor, la Sibiu. Elena Băsescu şi Corneliu Vadim Tudor, printre invitaţi

Lideri ai romilor din 35 de state europene, dar şi din America, Australia şi India vor participa, de sâmbătă până luni, la Sibiu, la Congresul Organizaţiei Internaţionale a Romilor, printre invitaţi fiind şi Elena Băsescu şi Corneliu Vadim Tudor, a anunţat Florin Cioabă.

Autointitulatul rege al romilor Florin Cioabă, care este vicepreşedinte al Organizaţiei Internaţionale a Romilor, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că la Sibiu va avea loc, de sâmbătă până luni, al VIII-lea Congres al Organizaţiei Internaţionale a Romilor, la care vor participa lideri ai etniei din 35 de ţări europene, dar şi din America, Australia şi India.

"Acest congres are loc într-un moment în care minoritatea romă trece prin mari dificultăţi şi se confruntă cu discriminare şi marginalizare. Vom încerca, la acest congres, să tragem un semnal de alarmă pentru instituţiile europene pentru a pune capăt discriminării împotriva romilor. Vom încerca să găsim soluţii pentru problemele sociale ale romilor din întreaga lume", a spus Cioabă.

Potrivit acestuia, la eveniment vor participa aproximativ 250 de persoane, dintre care 150 sunt din afara ţării.

Cioabă a anunţat că printre cei care vor lua cuvântul în secţiunea destinată invitaţilor se numără Elena Băsescu şi Corneliu Vadim Tudor.

De altfel, Elena Băsescu a scris, miercuri, pe Twitter, că, "la invitaţia domnului Cioabă", duminică va participa la Congresul Internaţional al Romilor care va avea loc la Sibiu.

Participanţii la Congres vor fi întâmpinaţi cu expoziţii de fotografie cu aspecte din viaţa romilor, lansări de carte, produse meşteşugăreşti tradiţionale, dar şi ansambluri de dansuri romanes.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.