Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Coloane de kilometri formate de maşinile în drum spre litoral sau spre munte

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) informează că, miercuri dimineaţă, traficul rutier este intens pe DN1 Bucureşti - Braşov şi pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, fiind formate coloane de maşini care măsoară kilometri.

Astfel, potrivit informaţiilor centralizate la 9.45, pe DN1 s-a format o coloană de autovehicule la Comarnic, pe sensul către Braşov, pe o distanţă de doi kilometri, iar pe Autostrada Soarelui coloanele de maşini măsoară aproximativ trei kilometri la staţia de taxare de la Feteşti, pe sensul către Constanţa.

Poliţiştii de la Rutieră au anticipat un trafic intens odată cu începerea mini-vacanţei de 1 Mai şi Paşti, în special pe principalele artere care leagă Capitala de staţiunile turistice montane şi de pe litoral.

Peste 1.500 de poliţişti de la Rutieră şi 298 de aparate radar vor monitoriza zilnic traficul pe 394 de drumuri naţionale şi europene, în perioada mini-vacanţei dintre 1 şi 6 mai, a precizat IGPR.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.