Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

E.ON: Pierderi de 1 milion KWh, în urma fraudării contoarelor din zona Moldovei

Compania E.ON a înregistrat pierderi de un milion de KWh în primele patru luni ale acestui an, din cauza fraudării contoarelor de energie electrică şi gaze naturale în judeţele din Moldova, se arată într-un comunicat.
"Specialiştii E.ON au identificat, de la începutul anului, aproximativ 240 de intervenţii în scop de fraudă la contoare de energie electrică şi gaze naturale în judeţele din Moldova. În Bacău, Neamţ şi Iaşi au fost descoperite cele mai multe cazuri de modificare a aparatelor de măsură pentru înregistrarea unui consum de energie electrică/gaze naturale mai mic decât cel real. În judeţele Suceava, Botoşani şi Vaslui au fost identificate astfel de situaţii doar la contoarele de energie electrică. Aceste cazuri au fost descoperite atât în urma verificărilor realizate la instalaţiile de distribuţie de către personalul specializat, cât şi în urma sesizărilor primite de la clienţi", se arată în comunicatul citat.
E.ON atrage, totodată, atenţia că intervenţiile neautorizate şi utilizarea unor instalaţii improvizate pot provoca oricând accidente grave sau incendii, ducând la pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale importante.
Potrivit comunicatului, aproximativ 20 de persoane din zona Moldovei au fost condamnate în ultimul an la închisoare pentru furt de energie electrică.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.