Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cod galben de furtună în aproape toată ţara, de luni după amiază până marţi dimineaţă

Aproape toate judeţele ţării, cu excepţia Bucureştiului şi a 11 judeţe din est şi sud, vor fi de luni, ora 16.00, până marţi, la ora 9.00, sub avertizare cod galben de furtună, potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

"Din după-amiaza zilei de luni 10 iunie, până în dimineaţa zilei de marţi 11 iunie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Oltenia, nordul Moldovei şi al Munteniei, precum şi în zona de munte", arată Administraţia Naţională de Meteorologie în textul avertizării cod galben.

Potrivit meteorologilor, în regiunile avertizate cu cod galben se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 - 25 de litri pe metru pătrat şi izolat 50 - 60 de litri pe metru pătat.

Avertizarea a fost emisă pentru aproape toate judeţele ţării, cu excepţia Bucureştiului şi a judeţelor Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Galaţi, Vaslui şi Iaşi.

Manifestări ale instabilităţii atmosferice vor fi în cursul nopţii şi în sudul şi centrul Munteniei, dar şi al Moldovei, inclusiv în zona Bucureştiului, însă la cote mai reduse, a precizat ANM.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.