Victor Ponta: Angajarea răspunderii se face doar pe legea descentralizării până la 20 noiembrie
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Guvernul îşi va angaja răspunderea doar asupra proiectului de lege privind descentralizarea, până la 20 noiembrie cel mai târziu.
Întrebat de ce s-a luat această decizie în condiţiile în care vicepremierul Liviu Dragnea anunţase că angajarea răspunderii va implica pe lângă descentralizare şi modificarea legii administraţiei publice şi a legii funcţionarului public, Ponta a invocat existenţa unei decizii a Curţii Constituţionale care prevede că angajarea se face pe o lege.
Ponta a mai spus că Guvernul îşi va angaja răspunderea pe proiectul descentralizării până în data de 20 noiembrie cel mai târziu.
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Sibiu, că "în jur de 15 noiembrie" Guvernul îşi va asuma răspunderea pe Legea descentralizării, astfel încât bugetul pentru 2014 să fie construit ţinându-se cont de finanţarea structurilor care trec de la ministere la autorităţile locale.
Ponta a anunţat, recent, că proiectul legii descentralizării va fi adoptat prin asumarea răspunderii Guvernului, în noiembrie, înainte de aprobarea bugetului pe anul 2014, dacă va exista susţinerea majorităţii.
Ulterior, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat că Uniunea ar susţine proiectul Ministerului Dezvoltării Regionale privind descentralizarea, cu unele modificări, mai ales referitoare la buget.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.