Victor Ponta spune că Florin Georgescu i-a explicat semnificaţia unor termeni economici, ca PIB sau ESA
Lucrurile bune făcute într-un şi jumătate de guvernare se datorează lui Florin Georgescu, iar cele rele sunt contribuţia prim-ministrului şi ministrului delegat pentru buget, a afirmat, joi, Victor Ponta, la ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa prim-viceguvernatorului BNR.
"Sunt astăzi aici şi vorbesc în calitate de unul dintre elevii domnului Florin Georgescu. În 2010, în martie dacă nu mă înşel, domnul Georgescu m-a luat să mă înveţe câteva lucruri absolut necesare pentru orice eventuală poziţie pe care urma să o ocup. Ulterior, domnul profesor Dăianu s-a alăturat acestui efort, încă nu fructuos, de a creşte o noua generaţie, s-a alăturat şi Liviu Voinea. Aşa încât, lucrurile bune făcute într-un an şi jumătate de guvern sunt datorate domnului Georgescu, iar cele rele sunt contribuţia mea personalã şi a lui Liviu Voinea", a spus Ponta.
Premierul a mai arătat că prim-viceguvernatorul BNR a fost persoana care i-a explicat semnificaţia unor termeni economici, cum ar fi "PIB" sau "ESA", şi totodată l-a învăţat "consecvenţa".
"Anul trecut, am fost şi eu întrebat, ca şi alte personalităţi politice, de ce mă tem cel mai tare, la alegeri. Nu am spus: «Departamentul de Stat» (al SUA-n.r.), am spus: «Florin Georgescu»", a mai afirmat Ponta, care a explicat totodată că motivul temerii sale era acela că unul dintre obiectivele pe care şi le propusese Florin Georgescu era ieşirea României din deficit excesiv.
În luna august a anului trecut, preşedintele interimar, Crin Antonescu, a fost întrebat, la Realitatea TV, dacă se teme mai mult, la prezidenţiale, de Mihai Răzvan Ungureanu sau de Sorin Oprescu, el răspunzând: "De Departamentul de Stat al SUA".





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.