Realizatoarea de televiziune Marioara Murărescu a încetat din viaţă
Realizatoarea de televiziune Marioara Murărescu a încetat din viaţă în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 66 de ani, potrivit postului de televiziune public, fiind bolnavă de foarte multă vreme.
Anul trecut, în vară, Marioara Murărescu a fost supusă unei intervenţii de îndepărtare a unei tumori la coloana vertebrală. Totodată, ea a fost bolnavă de cancer mamar.
Marioara Murărescu a fost realizatoare şi prezentatoare a emisiunii de televiziune "Tezaur folcloric", difuzată pe TVR. În 1971 şi-a început cariera la Radioul public, iar în 1977 s-a angajat la TVR ca realizator de emisiuni folclorice. Prima încercare de realizare a celebrei emisiuni "Tezaur Folcloric" a avut loc în 1978, dar abia în 1982 a primit un spaţiu fix în grila de programe a televiziunii.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.