Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Comisia Europeană a alocat 100 de milioane de euro României pentru a combate şomajul în rândul tinerilor

Comisia Europeană a alocat României aproximativ 100 de milioane de euro în cadrul Youth Employment Initiative în vederea combaterii şomajului în rândul tinerilor, potrivit unui comunicat al CE. Este vorba un program în valoare de 3 miliarde de euro, alocate ţărilor cu regiuni în care peste 25% dintre tineri nu au un loc de muncă sau nu sunt încadraţi în sistemul de învăţământ.

La rândul său, România trebuie să aloce din Fondul Social European cel puţin aceeaşi sumă pentru a reduce şomajul în rândul tinerilor.

Austria, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Luxemburg, Malta şi Olanda nu vor primi bani în cadrul acestui program.

Totodată, CE a stabilit că România trebuie să aloce pentru Fondul Social European cel puţin 30,8% (4,77 miliarde de euro) din fondurile de coeziune, în exerciţiul bugetar 2014-2020. Banii din cadrul Fondului Social European sunt alocaţi pentru programe dedicate creşterii gradului de ocupare în statele membre.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.