Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Proiectul de lege privind graţierea va fi reintrodus pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, luni, că proiectul de lege privind amnistierea şi graţierea va fi reintrodus pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, el spunând că le-a cerut deputaţilor liberali să îl respingă, pentru a fi încheiat un subiect care nu face bine Parlamentului.

"Am convenit cu deputaţii din Comisia juridică să reintroducă pe ordinea de zi proiectul de lege pentru graţiere şi amnistiere şi am cerut să fie repins ca să nu mai planeze o tema falsă - că s-ar dori prin acest demers (...) să ridice deasupra sau în afara legii colegi parlamentari. Prin Comisia juridică se introduce pe ordinea de zi şi am cerut să respingem acest proiect ca să încheiem un subiect care nu face bine nici imaginii Parlamentului şi nici USL", a declarat Crin Antonescu.

Premierul Victor Ponta declara, recent, că proiectul de lege privind amnistierea şi graţierea nu mai este în acest moment susţinut de PSD.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.