Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Preşedinţia a sesizat CNA privind mai multe emisiuni de la Antena 3

Preşedinţia a sesizat CNA în legătură cu mai multe emisiuni difuzate de Antena 3, în care "au fost lansate mai multe acuzaţii defăimătoare şi neadevărate" la adresa şefului statului, însă majoritatea membrilor Consiliului au votat, joi, împotriva aplicării unei sancţiuni în acest caz.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de joi, mai multe emisiuni de la Antena 3, după ce a primit o serie de sesizări cu privire la aceste programe, între care şi unele de la Administraţia Prezidenţială.

Şedinţa CNA a fost presărată cu ameninţări de chemare în judecată şi acuzaţii de partizanat politic. Totodată, singura propunere făcută în cazul Antena 3 - o amendă de 70.000 de lei (Narcisa Iorga) - nu a întrunit numărul minim necesar de voturi (şase) pentru a putea fi aplicată. "Pentru" aplicarea acestei sancţiuni au votat Narcisa Iorga şi Florin Gabrea, în timp ce "împotrivă" au votat Lorand Turos, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea.

Preşedinţia a sesizat CNA cu privire la emisiunea "Sinteza Zilei" difuzată de Antena 3 pe 6 ianuarie, începând cu ora 21.30. Potrivit CNA, în ediţia din 6 ianuarie a emisiunii "Sinteza Zilei" au fost dezbătute două dintre subiectele de actualitate ale zilei: sentinţa în cazul lui Adrian Năstase (acesta a fost condamnat definitiv în dosarul Zambaccian la 4 ani de închisoare cu executare) şi faptul că preşedintele Traian Băsescu, la intrarea în sediul Consiliului Superior al Magistraturii, a fost aşteptat în faţa instituţiei de un grup de persoane aflate la intrare. În emisiune au fost invitaţi: Pavel Abraham - general în rezervă, Sorin Roşca Stănescu - senator, Răzvan Savaliuc - jurnalist, Mugur Ciuvică - preşedintele Grupului de Investigaţii Politice şi Adrian Ursu - jurnalist.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.