Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Reprezentanții Bisericilor ortodoxe îndeamnă creștinii să voteze la alegerile europarlamentare

Membrii Comitetului Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (CROCEU) îi încurajează pe creștini să ia parte în mod activ la alegerile europarlamentare din perioada 22 - 25 mai, contribuind astfel la "perfecționarea proiectului european".

Membrii Comitetului Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (CROCEU) s-au întâlnit la Bruxelles și au hotărât să publice un comunicat în vederea apropiatelor alegeri care vor avea loc în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, pentru a fi aleşi cei 751 de membri ai Parlamentului European în următorii cinci ani, se arată pe site-ul reprezentanţei BOR pe lângă instituţiile europene.

Creştinii sunt astfel îndemnaţi să participe la acest scrutin, considerat de importanţă maximă.

"Asigurarea unei cât mai largi participări la exercitarea acestui drept democratic este de importanță maximă. Niciun stat - sau parte a unui stat - nu poate face față de unul singur provocărilor din ce în ce mai mari ale unei lumi aflate într-un rapid proces de globalizare. Participarea creștinilor la aceste alegeri stă la baza credinței că este nevoie de încurajarea cât mai multor factori de a lucra împreună pentru o lume mai bună, în spirit de solidaritate. Uniți, suntem mai puternici", afirmă CROCEU.

CROCEU este format din reprezentanții la Bruxelles ai Patriarhiei Ecumenice, Patriarhiei Moscovei, Patriarhiei Române, Bisericii Ciprului și Bisericii Greciei.

În România, alegerile europarlamentare vor avea loc la 25 mai.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.