Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Preşedintele - director general interimar al TVR: " Majoarea taxei TV este pe agendă"

Preşedintele - director general interimar al TVR, Stelian Tănase, a declarat, marţi, după o discuţie cu premierul Victor Ponta, că majorarea taxei TV este o chestiune aflată în discuţie, pe agendă, el arătând că, în opinia sa, majorarea nu se va putea aplica în acest an.

"În programul stabilit cu premierul azi nu s-a evocat acest punct (majorarea taxei, n.r.), pentru că l-am discutat săptămâna trecută cu argumente pro şi contra. Nu pot să spun că în acest moment am luat o decizie fermă în sensul unui calendar şi în sensul unei sume pe care telespectatorul român va trebui să o plătească, dar este o problemă pe agendă. Dacă îmi cereţi o evaluare, cred că în acest an nu se va putea face", a spus Stelian Tănase.

El a spus că taxa TV din România este cea mai mică din Europa.

"Este ce mai mică taxă, e mai puţin de 11 euro, în timp ce o republică mică, aşa cum este Muntenegru, plăteşte 26. Polonia plăteşte 50, Elveţia undeva la 360 şi ceva de euro. Dar când cumpărăm de pildă Campionatul Mondial, preţul e acelaşi şi pentru elveţieni şi pentru suedezi şi pentru români", a spus Stelian Tănase.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.