Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Candidatura lui Mircea Diaconu la europarlamentare, respinsă de Biroul Electoral Central

Biroul Electoral Central a respins, miercuri, candidatura lui Mircea Diaconu la alegerile europarlamentare, a declarat purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ. BEC analizează în aceste zile candidaturile la PE, admiterea sau respingerea candidaturilor având termen până în 5 aprilie.

Formularea de contestaţii privind admiterea sau respingerea candidaturilor poate fi făcută până cel mai târziu la 10 aprilie, potrivit HG 80/2014 privind programul calendaristic al acţiunilor pentru europarlamentare. Soluţionarea contestaţiilor privind admiterea sau respingerea candidaturilor se face în cel mult două zile de la înregistrarea contestaţiei, cel mai târziu 12 aprilie, de către Tribunalul Bucureşti.

Mircea Diaconu şi-a depus, în 26 martie, la Biroul Electoral Central, dosarul de candidatură şi listele de susţinători pentru a intra în alegerile europarlamentare în calitate de candidat independent. El anunţase în 19 martie că şi-a dat demisia din PNL şi va candida independent la alegerile europarlamentare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.