Mediul de afacerile apasă pe frână - Scădere a investiţiilor în economie
Investiţiile nete în economia românească au scăzut cu 0,2 la sută, în primul semestru din acest an, comparativ cu perioada similară din 2016, la peste 29,7 miliarde lei, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică (INS).
„În primul semestrul din 2017, comparativ cu primul semestru din 2016, investiţiile nete realizate în economia naţională au scăzut cu 0,2 la sută, scădere înregistrată la următoarele elemente de structură: alte cheltuieli cu 10,1 la sută şi la utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 0,6 la sută. Investiţiile în lucrări de construcţii noi au crescut cu 2,2 la sută”, se arată în document.
Pe activităţi ale economiei naţionale în primul semestru din 2017, comparativ cu primul semestru din 2016, se constată o creştere a ponderii investiţiilor nete în construcţii, cu 3,8 puncte procentuale. Mai mult de o treime (34,4 la sută) din investiţiile nete au fost orientate către industrie, fiind în scădere cu 0,7 puncte procentuale faţă de semestrul I 2016.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea trimestru, investiţiile au însumat peste 16,9 miliarde lei, fiind în creştere cu 1,9 la sută, comparativ cu trimestrul doi din 2016.
„În trimestrul doi din 2017, comparativ cu trimestrul doi 2016, investiţiile nete realizate în economia naţională au crescut cu 1,9 la sută, fiind consemnată o creştere la utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 6,9 la sută. Investiţiile nete în alte cheltuieli şi în lucrări de construcţii noi au scăzut cu 2,7 la sută, respectiv cu 1,7 la sută”, menţionează sursa citată.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.