TRENUL UNIRII va circula, astăzi, de la Bucureşti la Iaşi şi retur
Trenul Unirii, care va fi tractat de o locomotivă tricoloră, va duce simbolul unirii românilor de la Bucureşti la Iaşi, de Ziua Naţională a României, anunţă CFR Călători. Pentru a marca Ziua de 1 Decembrie, CFR Călători va numi simbolic, pentru o zi, garnitura IR 12661, Trenul Unirii. Acesta va fi remorcat de o locomotivă tricoloră şi va pleca la ora 5,50 din Bucureşti (Gara de Nord) către Iaşi, după care, la ora 16,50, va pleca spre Bucureşti. La casele de bilete din marile gări, călătorii vor primi câte un simbol tricolor, semn al unirii românilor. "Angajaţii feroviari, alături de toţi românii, sărbătoresc 99 de ani de la Marea Unire şi intrarea în anul Centenar. Pentru că trenul a unit momente istorice, oameni, destine, regiuni, CFR Călători, una din companiile strategice româneşti, va fi implicată în proiectele de Sărbătoare ale Marii Uniri. Este o realitate faptul că dezvoltarea domeniului feroviar este una dintre mizele viitorului. Şi asta nu numai pentru că trenul reprezintă una dintre opţiunile cele mai prietenoase cu mediul înconjurător, ci şi pentru că trenul este mai mult decât un mijloc de transport. Călătoria cu trenul uneşte destine, oameni şi locuri. Le doresc tuturor românilor cât mai multe călătorii frumoase cu trenul şi, de Ziua Unirii, vă urez: La mulţi ani!", a declarat Iosif Szentes, director general al CFR Călători.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.