Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

ŞTIRI NAŢIONALE

9548 articole RSS

Urșii apar din ce în ce mai des și în zona Vasluiului

Prezenţa unui urs a fost semnalată, duminică dimineaţă, într-o suburbie a municipiului Vaslui, cetăţenii fiind avertizaţi prim mesaj RO-Alert. "Pe timpul intervenţiei, ursul nu a fost găsit în aria ex...

Clima României, afectată de neincluderea în Schengen

Asociația pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice (AECCSC), condusă de fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu, susține că „ținerea nelegală a României în afara Spațiului Sche...

Un fost ministru de Finanțe merge la închisoare

Instanța supremă a decis, vineri, să îi reducă fostului ministru de Finanțe, Sebastian Vlădescu, pedeapsa cu închisoarea de la opt ani și jumătate la șapte ani și patru luni, în dosarul în care a fost...

Oficial, o cincime dintre tinerii români nu fac nimic

Mai mult de o zecime (11,7%) dintre tinerii (15-29 ani) din Uniunea Europeană nu erau ocupaţi, în educaţie sau formare, aşa-numiţii NEETs, în anul 2022, însă în rândul statelor membre această proporţi...

Rotativa guvernamentală s-ar putea amâna

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, că rotativa guvernamentală se poate amâna, pentru că nu se va face în timpul grevei din Educație. ”Încă se poartă discuții, negocieri. Coaliția va stabili c...

DNA a descins la Poșta Română

Procurorii DNA au făcut percheziții joi în București și în județele Bacău și Iași, două dintre acestea având loc la sediul central al Poștei Române, precum și la sucursala Iași a instituției, au decla...

USR a prezentat „prima parte a unui film de groază”

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a anunţat, joi, lansarea „Cărţii negre a guvernării PSD-PNL”, apreciind că premierul Nicolae Ciucă a avut, probabil, „cel mai dezastruos mandat” de premier după Revolu...

Portalul ANAF funcționează cu întreruperi

Organizația Code for Romania, ce reunește specialiști IT voluntari în proiecte sociale, solicită autorităților române să prelungească termenul de depunere, în condițiile în care portalul ANAF a picat,...

Posibile trucări ale unor licitații de la CNAIR

Consiliul Concurenţei a declanşat două investigații privind posibile trucări ale licitațiilor organizate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA, prin Direcțiile Reg...

Un nou Guvern, mai probabil de la 1 iunie

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, marţi, cu ocazia unei vizite efectuate în judeţul Vaslui, că până la 1 iunie, un nou Guvern va fi instalat la Palatul Victoria.  "Preocuparea noa...