Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

ŞTIRI NAŢIONALE

9548 articole RSS

20.000 de persoane au intrat în ţară

Sâmbătă, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 37.000 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 18.900 de mijloace de transpor...

Încă 35 de cazuri de rujeolă

Încă 35 cazuri de rujeolă au fost confirmate în ultima săptămână, în trei judeţe din România. Numărul total al îmbolnăvirilor se ridică la peste 20.000, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Cont...

Fost episcop, act sexual cu un minor

Fostul episcop de Huşi, Corneliu Onilă, a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, potrivit unor...

Parlamentul a aprobat starea de alertă

Plenul Parlamentului a votat, miercuri, în favoarea solicitării premierului Ludovic Orban privind încuviinţarea instituirii stării de alertă în România, Hotărârea de Guvern în acest sens fiind aprobat...

Spectacolele în aer liber ar putea fi reluate

Miercuri, la Palatul Victoria, a avut loc o întâlnire cu reprezentanţii teatrelor. S-a discutat despre reluarea spectacolelor în aer liber, dar şi a repetiţiilor în condiţii de siguranţă sanitară pent...

Terasele se vor deschide pe 1 iunie

Deschiderea teraselor a fost planificată de către Guvern pentru data de 1 iunie, iar sezonul estival în România va începe de la 15 iunie, au anunţat reprezentanţii industriei de turism, care au partic...

Peste 31.000 de oameni au tranzitat vămile române

Poliția de Frontieră a transmis, duminică, faptul că, în ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră au efectuat formalitățile de frontieră aproximativ 31.800 persoane, români și străini şi peste 1...

Liber pentru părinţi şi după 15 mai

Deputaţii au adoptat, miercuri, proiectul care îi lasă pe părinţi să-şi ia liber ca sa aibă grijă de copii. Proiectul prevede că doar unul dintre părinţi va putea să îşi ia concediu. Părintele va prim...

I-a dat mită 50.000 euro unui director Romgaz

Un om de afaceri a fost prins în flagrant de DNA în timp ce-i oferea 50.000 euro unui director de la Romgaz. Banii ar fi fost un avans din suma de 200.000 de euro promisă directorului ca să aprobe un ...

Moţiune împotriva ministrului Agriculturii

PSD a depus o moţiune simplă împotriva ministrului Agriculturii, Adrian Oros. În plenul Senatului, marţi, s-a decis ca moţiunea să fie dezbătută luni, începând de la ora 16,00. Moţiunea a fost intitul...

Marcel Ciolacu, la un pas de leșin

Conferinţa de presă în care preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, prezenta programul "Repornim România" a fost întreruptă după ce politicianului i s-a făcut rău. Acesta a început să tremure ş...

Dosar penal pe numele lui Viorel Cataramă

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni i-au deschis dosar penal lui Viorel Cataramă, după ce acesta a fost într-o localitate din Ialomiţa, unde sunt 70 de cazuri de COVID-19, pentru a...

A găsit 30.000 de euro în market

Gest impresionant al unui agent de securitate din Timişoara, care a găsit un plic cu 30.000 de euro şi a predat banii Poliţiei, care acum încearcă să dea de urma păgubitulului. Plicul cu bani rămăsese...

Propunere: Şomaj tehnic şi după perioada de urgenţă

Premierul Ludovic Orban a declarat că o decizie privind extinderea perioadei de acordare a şomajului tehnic va fi luată după o evaluare a situaţiei. „Intenţia Guvernului este de a extinde dincolo de p...