Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

PERCHEZIŢII în judeţul Brăila/ Ţigări şi materiale pirotehnice de CONTRABANDĂ

Poliţiştii de frontieră din Brăila, împreună cu cei din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi, au făcut mai multe percheziţii în Brăila.

Într-o locaţie din comuna Tufeşti au fost descoperite peste 10.300 de ţigarete de diferite mărci şi peste 1.900 de materiale pirotehnice pentru care proprietarul, în vârstă de 66 ani, nu a putut prezenta documente justificative. Acesta a declarat că a colectat ţigaretele de la diferite persoane, iar materialele pirotehnice le-a achiziţionat dintr-un angro din Bucureşti, cu scopul de a le revinde.

Ţigările în valoare de 4.343 de lei au fost confiscate, iar materialele pirotehnice în valoare de 2.468 de lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi predate Biroului Arme, Explozibili şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru contrabandă şi confecţionarea, deţinerea, comercializarea, importul, folosirea sau orice altă operaţiune cu obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din clasele II-IV, precum şi a artificiilor din categoria „obiecte zburătoare luminoase” şi a pocnitorilor din clasa I, efectuate fără drept.

CITEŞTE ŞI: Gestul nebunesc al unui tânăr EXPULZAT DIN SPANIA pentru că era INFRACTOR

Evaluează articolul
Fii primul care votează
II

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.