Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

George Simion, reclamat pentru mesaje homofobe

Petiție
Conducerea REPER Bucureşti a înaintat Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) o petiţie împotriva liderului AUR, deputatul George Simion, pentru mesajele homofobe emise în spaţiul public.
Copreşedintele filialei Bucureşti a Partidului REPER, deputatul Cătălin Teniţă, alături de copreşedintele Anca Velicu şi o serie de reprezentanţi ai conducerii organizaţiei partidului l-au reclamat la CNCD pe George Simion "pentru mesajele sale instigatoare la ură promovate pe pagina sa publică de Facebook care vizează persoanele din comunitatea LGBTQIA+", precizează un comunicat al formaţiunii, transmis vineri.
"George Simion ne spune că unii români sunt buni, în timp ce alţii sunt răi şi atrag pedeapsa divină. (...) Drepturile omului sunt universale şi indivizibile, iar fiecare dintre noi are responsabilitatea de a le proteja şi de a combate discriminarea şi ura socială. Este timpul ca societatea românească să ia o poziţie fermă împotriva intoleranţei şi discursului instigator la ură şi discriminare, precum şi împotriva ironizării degradante şi dezumanizante la adresa unei comunităţi, care este întotdeauna semn prevestitor al unor atacuri mai puternice", a declarat Cătălin Teniţă, conform sursei citate.
REPER susţine că "mesajul publicat de George Simion pe pagina sa de Facebook în data de 18 iulie este însoţit de o imagine în care apare o persoană în vârstă, aparent profund religioasă" şi "în imagine se poate citi un mesaj în mod evident homofob, ce sugerează că vremea caniculară ce afectează întreaga ţară este o pedeapsă divină, de la Dumnezeu, trimisă ca urmare a «păcatelor» comise de românii din comunitatea LGBTQIA+".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Gold Vineri, 28 Iulie 2023 20:24 89.136.185.*** Link la comentariu

Forta AUR!!!

postat de Patriot Adevarat Sâmbătă, 29 Iulie 2023 16:20 86.123.29.*** Link la comentariu

Jos AUR, Jos Simion

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.