Oțelul are acum și echipă de fete!
Cum licențierea pentru cluburile din Liga I de fotbal presupune ca acestea să aibă și echipe de fotbal feminin, cei de la Oțelul au reușit să ajungă la o înțelegere printr-un parteneriat cu AFC Universitatea Galați. Astfel, aceasta din urmă a intrat sub tutela Oțelului, purtând același nume pentru echipa de fotbal feminin în competițiile naționale.
”SC Oțelul Galați are bucuria de a anunța startul unui parteneriat cu AFC Universitatea Galați, colaborare prin intermediul căreia echipa feminină de fotbal a comunității va purta numele de SC Oțelul Galați. Asocierea celor două cluburi completează politica de licențiere FRF a singurei campioane a Moldovei la fotbal și reprezintă un motiv suplimentar de mândrie pentru toți suporterii roșu-alb-albaștri”, se arată într-un comunicat de presă al celor de la Suporter Club Oțelul Galați.
Astfel, echipa feminină de fotbal Oțelul va juca în noul sezon în Liga a II-a, după ce a retrogradat în ediția precedentă a primului eșalon. Până în acest moment, în seria din care face parte și echipa de fete a Oțelului, mai sunt înscrise alte cinci echipe: FCSB (feminin), Fair-Play București, Măgura Bacău, Vasas Femina Od. Secuiesc și Juniorul București.





Nu e un lucru tocmai bun Clubul Otelul are un buget foarte limitat (nu cred ca jucatorii au drepturile la zi) in plus gazonul stadionului Otelul nu poate face fata la inca o echipa de fotbal divizionara tinand cond de faptul ca vor avea pretentii sa joace pe Otelul.
da de parca fcsb are asa ceva! au da au astia de la universitatea cluj! doar! cfr cluj nu are! fc botosani nici atat! sepsi sfantu gheorghe nici ei! asa ca cine se baga la asa ceva! sau pe cine intereseaza! oricum nici echipa masculina nu merge! abia abia! nu vedeti numai egaluri si o infrangere!
unde e lege nu-i tocmeala.....