Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Sute de persoane căutate de poliție, depistate în câteva zile

Peste 700 de persoane urmărite, români sau străini, au fost depistate în decurs de mai puțin de o săptămână, în urma unei acțiuni comune a Poliției Române și a autorităților din statele membre Schengen, cea mai mare parte, peste 500, fiind localizate pe teritoriul țării noastre.

Câteva zeci dintre persoanele aflate în sistemul de alertă internațională erau căutate în baza unor mandate emise de instanțele de judecată, fie pentru a fi arestate preventiv, fie încarcerate, în baza unor hotărâri de condamnare rămase definitive.
"Au fost localizate pe teritoriul ţării noastre 561 de persoane care fac obiectul unor semnalări în Sistemul Informatic Schengen, în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - Inspectoratul General al Poliţiei Române. Poliţiştii români au pus în aplicare 22 de mandate europene de arestare, fiind depistate 122 de persoane semnalate de către statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen. 227 de persoane erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară", au precizat reprezentanții Poliției Române. 
Tot pe teritoriul României au fost găsite 23 de autovehicule semnalate ca furate și/sau vândute cu acte false din statele membre ale Spațiului Schengen, aceste fiind confiscate în vederea folosirii în proceduri judiciare aflate pe rolul poliției sau al instanțelor de judecată.
Concomitent cu raziile din țară, polițiștii au preluat sau sunt în curs de preluare a aproape 200 de persoane, dispărute, suspecte de comiterea de infracțiuni sau condamnate în România, ori căutate pentru a da lămuriri în diverse cauze penale, identificate în străinătate. "Dintre acestea, 24 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, nouă erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, alte 20 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 12 erau semnalate dispărute de către autorităţile române", au completat oficialii IGPR, la finalul acțiunii.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Gigel Miercuri, 16 August 2023 09:11 5.13.211.*** Link la comentariu

Asta arata oare ca inafara actiunilor nu ii cauta nimeni pe urmariti? Stim ca sunt putini oameni dar....

postat de Vasile Miercuri, 16 August 2023 11:13 84.241.199.*** Link la comentariu

Nu Gigel, asta arata doar ca niste oameni drepti, cinstiti, adevarate exemple de moralitate (pe scurt - justitia) au perfectat niste metode si sisteme pentru a-i prinde si a-i pedepsi pe cei mai putin drepti si mai putin cinstiti (dupa standardele lor)

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.