Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Traficul greu, interzis pe drumurile din județul Galați

Restricțiile anunțate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pe fondul caniculei vor fi valabile marți, 29 august, timp de nouă ore, pe drumurile naționale, expres și autostrăzi din 14 județe din sudul și estul țării, precum și din zona Capitalei. Printre județele vizate de restricțiile de circulație, care vizează  autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone și care vor fi impuse în intervalul orar 11,00 - 20,00 se numără și Galațiul.
"Aceste restricții sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, Cod galben și Cod portocaliu - val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat. Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile", a anunțat CNAIR în cursul zilei de luni, 28 august.
Vor fi exceptate de la aceste restricții vehiculele destinate transporturilor de persoane, transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală, care participă la intervenții în caz de forță majoră, transporturilor funerare, transporturilor poștale, transporturilor de echipamente de prim ajutor, transporturilor pentru distribuire de carburanți, transporturilor de mărfuri sub temperatură controlată, transporturilor pentru tractări vehicule avariate, transporturilor pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate, transporturilor cu vehicule pentru salubrizare, transporturilor de apă îmbuteliată, transporturilor de produse provenite din exploatări agricole și transporturilor militare implicate în exerciții multinaționale.
De asemenea, pe perioada restricțiilor vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR, cât și utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Asfaltul made România, de cea mai proastă calitate din UE, numit asfalt plastic, reciclat. Luni, 28 August 2023 20:11 109.166.135.*** Link la comentariu

În Franța, Grecia, Portugalia, Italia sunt și au fost zile caniculare, cu temperaturi la sol mult mai ridicate decât la noi. Se pune întrebarea, de ce la ei nu se suspendă circulația și la noi, da ? Pare că noi avem un rețetar de preparare a asfaltului, de cea mai proastă calitate.

postat de Nelu Marți, 29 August 2023 08:11 89.137.224.*** Link la comentariu

Eu i-aș baga pe toți în dubă și i-aș plimba până în Maroc să vadă ce anume e asfalt și mașini încărcate,pe urmă ias duce direct la Jilava. Și nu mă miră . Țara e la discreția baronetului Local și-a pus Premier un om care nu are pregătirea minimă necesară pentru a putea trăi în anul 2023.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.