Bulgaria, ”invadată” de turci și români
Vizitatorii străini au efectuat, în luna iulie, 1,8 milioane de călătorii în Bulgaria, cu 19,7 la sută mai multe decât în perioada similară a anului trecut, transmite Novinite. Cele mai multe vizite în Bulgaria au fost făcute de cetăţenii din: Turcia (266.400), România (224.900), Ucraina (214.600), Germania (180.000), Polonia (96.600), Serbia (75.600), Grecia (72.500), Cehia (60.600), Marea Britanie (59.800) şi Franţa (41.500). Tranzitul prin Bulgaria a reprezentat 35,9 la sută (658.300) din totalul călătoriilor efectuate de vizitatorii străini în Bulgaria.
Tot în iulie, rezidenţii bulgari au efectuat 820.500 de călătorii peste hotare, cu 12,1 la sută mai multe decât în perioada similară a anului trecut. Cele mai multe călătorii au fost efectuate spre Turcia (220.900), Grecia (216.400), România (60.400), Germania (54.400). Călătoriile pentru vacanţă şi recreere au reprezentat în iulie cea mai mare parte din numărul total de călătorii efectuate peste hotare de rezidenţii bulgari.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.