Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Etapa a doua a sprijinului acordat la plata energiei

Etapa a doua a Programului de sprijin privind plata facturilor la energie a demarat cu tipărirea a peste 370.000 de carduri noi de către Fabrica de Timbre, a anunţat Compania Naţională "Poşta Română" (CNPR), într-un comunicat de presă, transmis Agerpres. Reprezentanţii Poştei încurajează beneficiarii să aleagă plata facturilor direct la poştaş, cu ajutorul dispozitivelor mobile sau cea online, prin intermediul aplicaţiei dedicate puse la dispoziţie de către companie. Directorul general al CNPR, Valentin Ştefan, aminteşte că instituţia pune la dispoziţie toate cele 9.000 de dispozitive mobile pe care le deţine, pentru ca plăţile facturilor să se desfășoare cu cea mai mare rapiditate şi eficienţă oriunde pe teritoriul României. Atât cardurile aferente primei tranşe, cât şi cele aferente celei de-a doua tranşe pot fi folosite până la data de 27 decembrie. Beneficiarii acestui ajutor sunt pensionari cu venitul sub 2.000 de lei, inclusiv, pensionari de invaliditate cu venitul sub 2.000 de lei, inclusiv, persoane cu handicap grav, accentuat sau mediu cu venitul sub 2.000 de lei, inclusiv, familie cu alocaţie de susţinere, familie/persoană cu ajutor social.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.