Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cinci șoferi au fost prinși cu alcool la bord, în weekend

Acesta a fost rezultatul testelor pe care le-au făcut polițiștii gălățeni în decursul weekendului, verificările cu aparatele Drager arătând că numărul șoferilor care se urcă la volan în stare de ebrietate rămâne o constantă greu de stârpit, la fel ca și năravul acestora de a se pune, inconștient, în pericol pe ei înșiși, și pe ceilalți participanţi la trafic.
Cinci conducători auto, din Galați și din mediul rural, au fost depistați "pozitiv" la testele pentru alcool, într-unul dintre cazuri fiind vorba despre o alcoolemie foarte mare. Este vorba despre un bărbat de 44 de ani, din Galați, oprit în zona Doja. În privința acestuia, etilotestul a arătat valoarea de unu la mie alcool pur în aerul expirat, ceea ce l-a recomandat direct pentru analize de sânge, reținerea permisului de conducere și dosar penal.
Același traseu l-au urmat și ceilalți patru "protagoniști" ai seriei. Este vorba despre tot atâția bărbați, cu vârste cuprinse între 31 și 55 de ani, trei depistați în municipiul Galați și unul la Nicorești. Valorile alcoolemiilor indicate de etilotest în cazul acestora au fost cuprinse între 0,44 și 0,95 la mie. Toți au rămas fără permise și sunt cercetați pentru fapte care le pot aduce condamnări la închisoare între unu și cinci ani.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.