Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Camerunez prins la vamă cu buletinul unui ”frate” francez

Imaginația cetățenilor din statele africane care vor să ajungă în Vestul Europei nu cunoaște limite când vine vorba de condițiile de călătorie. Un tânăr din Camerun a încercat să treacă frontiera în România, venind din Republica Moldova, cu actele unui conațional stabilit în Franța, stat unde de altfel dorea și el să ajungă. Mai exact, într-un autocar care s-a prezentat pe sensul de intrare de la Oancea, în urma controlului documentelor, polițiștii au sesizat că între fizionomia bărbatului din fața lor și cea a persoanei din cartea de identitate emisă de autoritățile franceze sunt oarecare diferențe, motiv pentru care au cercetat documentul mai în amănunt. 
”Polițiștii de frontieră au stabilit că documentul îndeplinește condițiile de fond și formă, fiind unul autentic, însă identitatea persoanei care l-a folosit pentru legitimare este alta decât cea din document. Extinzând cercetările, polițiștii de frontieră au stabilit că persoana este un cetățean din Camerun, în vârstă de 29 de ani”, au explicat reprezentanții STPF Galați. Camerunezul s-a ales cu dosar penal pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat și fals privind identitatea și nu a mai fost lăsat să își continue călătoria. A fost, în schimb, predat autorităților din Republica Moldova, în baza Acordului de Readmisie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

2 comentarii

postat de eu Luni, 18 Septembrie 2023 13:49 86.124.201.*** Link la comentariu

Băi, era negru? Și cu voi acuma

postat de caddy Marți, 19 Septembrie 2023 07:16 82.76.168.*** Link la comentariu

cata treaba..

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.